Comuna Corbu

Localitatea s-a dezvoltat în cele două bazinete depresionare , Capu Corbului și Corbu, având un relief format din culmi montane (Pietrele Roșii- 1528 m, Țiblesul Mare- 1665m), cu vegetație bogată în păduri de brad , pășuni și fânețe. Clima este blândă, cu ierni domoale și veri moderate.

​

Vânatul, oieritul și lucrul la pădure au fost ocupații care asigurau existența. Treptat, s-au deschis poteci și drumuri care  înlesneau legături cu alte zone, făcându-se schimburi de produse. Se ofereau lemne, vânat, piei de oaie în schimbul cerealelor, a pânzeturilor. Comerțul cu lemn s- a dezvoltat cu ajutorul plutăritului, realizându-se astfel transportul. Apar gaterele, apoi fabricile de prelucrare a lemnului. Activitățile umane s-au axat pe creșterea animalelor și exploatarea / prelucrarea lemnului.

Portul popular reflecta foarte bine priceperea și rafinamentul femeilor în confecționarea hainelor, a hainelor de lucru și a celor de mândrit (de sărbătoare). Lâna, cânepa și inul, apoi bumbacul și mătasea, care erau aduse de la târguri reprezentau materia primă folosită de harnicele gospodine. Pielea de oaie și de miel, cea de vânat, completau materialele folosite la realizarea îmbrăcămintei. Modelele, tehnicile de lucru, culorile se păstrau din generație în generație, cu strictețe, toate având un specific aparte, atât prin combinația culorilor, prin mărimea cusăturilor, cât și prin forma modelelor.

​

Trecutul nu a fost ușor, războaiele au lăsat urme profunde, vieți curmate, distrugeri materiale. Corbeanul s –a refugiat sau s-a ascuns în munți, s-a întors, s-a reorganizat, a reînceput munca și s-a dezvoltat.
Locuitorii comunei sunt credincioși. Până în anul 1800 au fost ortodocși, sub influența mănăstirilor din județul Neamț, apo greco-catolici, iar din anul 1948, din nou ortodocși. Cele trei biserici ortodoxe, clopotnița și biserica catolică sunt mărturii ale credinței. Prima biserică a fost ridicată din lemn, înainte de anul 1800, dar care a ars, construindu-se apoi alta pe locul actualei clopotnițe.

​