Comuna Tulgheș
Tulgheș...locul în care te așteptăm cu drag.
Comuna Tulgheș, o poveste de succes, destinația în care expresia “omul sfințește locul ” are o însemnătate aparte. O așezare predominant românească în partea de nord-est a județului Harghita, comuna Tulgheș se remarcă în primul rând prin frumusețea și simplitatea oamenilor și a locurilor. Un tărâm încărcat de istorie, de amintiri și urme ale unor lupte crâncene desfășurate între acești munți. Din Tulgheș, sat aflat la poalele Muntelui Sfânt, așa cum numesc străinii Masivul Ceahlău, se văd bine crestele din sat, un peisaj maiestos. Localitatea se află la granița Ardealului cu Moldova, la limita județului Neamț cu Harghita, satul Pintic fiind așezat pe teritoriul ambelor județe.

Atracţii turistice naturale
Rezervația de stejar pedunculat (Quercus pedunculiflora) Specie cu areal european, stejarul pedunculat este cea mai valoroasă specie forestieră din silvostepa ţării noastre. Se află pe versanții stângi cu expunere sudică ai Bistricioarei și acoperă aproximativ 77 ha. Arealul este considerat o relicvă a perioadei postglaciare. Unică în țară la această altitudine ( 800 m), Rezervația de stejar pedunculat de la Tulgheș este ușor accesibilă, situată în apropiere de zona centrală a comunei. Platoul se află la o altitudine de 800 m față de U.A.T Tulgheș, intr-o zonă foarte frumoasă la poalele Masivului Piatra Runcului. Este o zonă recunoscută național. Dacă alegi să vizitezi Tulgheșul, sau pur și simplu străbați această zonă, ar fi păcat să nu urcați muntele. Panorama este superbă prin urmare fotografiile realizate cu siguranță vor fi apreciate. În apropiere
se află și un izvor de apă minerală care vă poate stăpâni setea.
Rezervația naturală „Pietrele Roșii” - Comarnic ( 14 ha);
Rezervația Pietrele Roșii reprezintă o zonă cu pădure și poieni, în aria căreia se află o stâncă constituită din calcare hippuritice.
Pe o latură prezintă povârniș format din sfărâmătură de calcar.
Vârful oferă o frumoasă priveliște a împrejurimilor și este un punct de reper.
Accesul la Pietrele Roşii este asigurat de un drum forestier (drumul Prisecani care se intersectează cu DN 15 la km 223+400).Acest drum poate fi parcurs fie pe jos, pe traseul marcat.
Atracții turistice culturale
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Tulgheș.
De la lăcașul anterior a rămas piatra de mormânt din 1778, a unui preot slujitor la prestolul său.
Locul său a fost preluat de cel actual, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea .
Este așezată pe Valea Putnei, pe fundalul unei perdele de brazi.
Aici au fost reînhumați cu onoruri militare 49 de militari căzuți la datorie în luptele desfășurate în zonă, în Primul Război Mondial pe Valea Jidanului, Covorea, Valea Putnei, Pietrele Roșii, (inițial îmormântați pe Muntele Higheș).
Pictura pereților a fost afectată de ploi când învelitoarea de șiță era prăpădită (mai ales după ridicarea, în 1882, a bisericii de zid). Crâmpeie de decor se află, probabil, sub îmbrăcămintea de scânduri. Pe bolta naosului sunt reprezentate zece momente din viața lui Iisus Hristos, a căror realizare se poate atribui moldoveanului Grigorie de la Târgu Pietrii, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Muzeul comunal Tulgheș
Muzeul comunal Tulgheș conține colecții de etnografie, folclor și istorie locală. A fost inaugurat în anul 2000, funcționând ca și Colecție Sătească. Noua locație a muzeului este clădirea fostei școli de la Tulgheș renovată în anii 2015-2016. Muzeul dispune de patru încăperi funcționale. În trei dintre ele este amenjată o casă tradițională românescă,iar in alta, mai spațioasă, este amanajat un atelier de țesătorie, croitorie și alte meșteșuguri gospodărești. Colecția Muzeală Sătească de la Tulgheș este îmbogățită frecvent de obiecte noi culese de la oamenii locului. Muzeul este situat în curtea Școlii Gimnaziale Tulgheș
(şcoala veche renovată) însă cu păstrarea arhitecturii clădirii vechi. Aici pot fi văzute unelte pentru prelucrarea lemnului și țesătorie.
Restaurante şi terase
Restaurant CASA BLANCA
Tulgheș, jud Harghita- DN 15 .
Contact: Telefon : 0787 707 058
Pagina oficială: OLD PUB CASA BLANCA SINCE 1990 ( FACEBOOK-Casa Blanca Official).
Reprezintă primul popas al turiștilor care tranzitează zona dinspre Moldova spre Ardeal ( DN 15) dar și o opțiune excelent pentru localnicii gurmanzi. Interiorul modern, preparatele tradiționale și nu numai, ambianța și personalul fac ca Restaurantul CASA BLANCA să fie unul dintre cele mai căutate din zonă. Un restaurant deosebit, care și-a câștigat clienții atât prin calitatea mâncării, cât și prin prezentare. Familii sau prieteni care povestesc la o pizza, gurmanzi care se înfruptă din platourile imense de mâncare, toți au numai de câștigat. Restaurantul CASA BLANCA înseamnă o stare. Dincolo de savoarea cafelei – un prieten și povești de viață. O muzică suavă, atât cât îți trebuie pentru a te îndepărta de cotidian.
Facilități:
Restaurant, Wi-fi gratuit, parcare
Pensiune/Restaurant Malvimend
Tulgheș, jud. Harghita DN 15.
Facilități:
Restaurant, Centru fitness, Acces persoane cu dizabilități.
Contact: Telefon : 0722 666 808
Pensiunea Malvimend, situată în localitatea Tulgheș oferă unități de cazare, acces gratuit la conexiunea WiFi și un loc de joacă pentru copii. Pensiunea are terasă și vedere la munte, iar oaspeții pot savura băuturi la bar. Este pusă la dispoziție o parcare privată gratuită. Pensiunea dispune de 10 camere – duble cu baie proprie, dotate cu Tv și Internet Wireless care prin simplitate şi eleganţă lor oferă cadrul ideal pentru relaxare și odihna oricărui oaspete. Fiecare cameră este dotată cu un TV cu ecran plat. Toate camerele includ o baie privată cu duș. Peisajul e frumos, iar pensiunea pune la dispoziția turiștilor o terasă, 10 căsuțe și restaurant. Pensiunea are un loc de joacă pentru copii, parcare privată, sală de fitness, zonă de supraveghere video, spălătorie auto.
Fotbal, tenis, baschet, grătar.
Pensiunea Malvimend este destinația ideală pentru oaspeții aflați în tranzit.
Pensiunea Casa Magnolia- oferă servicii de cazare și masă cu produse tradiționale din gospodăria proprie. Mini centru spa dotat cu saună uscată, jacuzzi și ciubăr cu apă sărată. Casa Magnolia poate oferi servicii de agrement precum: călărie și plimbări cu căruța, descoperirea artei țesutului la război, cules de plante medicinale din flora montană

La Tulgheş s-a înrădăcinat un frumos obicei de pe timpul regretatului preot paroh Vasile Şuteu. În fiecare an, prin rotaţie, câte un sat aparţinător comunei aduce la biserica din Tulgheş jertfa spre sfinţire. Aceasta se întâmplă în Joia Mare, când locuitorii comunei aduc ,,Paştile” la sfânta biserică, îmbrăcaţi în frumoasele şi tradiţionalele lor costume populare. Oamenii se adună în curtea unui sătean, dinainte ştiut, unde formează o procesiune sărbătorească şi pornesc, pe jos spre biserica din Tulgheş. Coloana este străjuită de bărbaţi călare, care poartă cu mândrie tricolorul românesc. Cu toţii, copii şi adulţi, poartă coşuri cu ouă roşii, vin, pâine, cozonac şi daruri, cum ar fi: icoane vechi, sfeşnice şi alte obiecte de cult. În această formaţie se merge la pas de-a lungul comunei cântând cântece religioase legate de marele eveniment al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La biserica din Tulgheş locuitorii satului sunt aşteptaţi de localnici, în frunte cu cei trei preoţi parohi şi oficialităţile din comună. Cu toţii intră în biserică, unde se oficiază slujba de sfinţire a darurilor din care se va prepara Sfântul Paşte (Anafora), din pâine şi vin, care în noaptea Învierii se va împărţi, gratis, la toată lumea, şi vor fi duse acasă alături de Lumina Învierii şi dăruită celor care din anumite motive nu pot participa la Slujba Învierii. Tulgheşenii pot fi consideraţi nişte fericiţi ai soartei din punct de vedere spiritual, având acest frumos obicei din Joia Mare, care-i pregătesc sufleteşte pentru Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dragă vizitatorule, dacă vi la Tulgheş, poţi avea parte de un timp petrecut în mod plăcut şi folositor. Traseele turistice le vei găsi încă de la întrarea în centrul comunei pe harta electronică;
Obiective turistice :
Capela de lemn ,,Sf.Petru şi Pavel” din satul Rezu Mare,datată 1922
Cuptorul de var(Apostol Sabin) la intrarea dinspre Borsec- Corbu, pe partea stângă care
funcţiona din sec.XIX
Moara de apă, joagărul şi vâltoarea Olar Gheorghe, Tulgheş nr.50, datat 1875
Biserica de lemn Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil, Pârâul lui marc, Tulgheş nr 239, datat- 1828 (Serbăm aici, Ziua de Înălţare aşa ca toţi românii odată cu Ziua Eroilor Neamului). Prin grija obştei în anul 1976 s-a reparat acoperişul turlei. În urmă cu peste 2 decenii în 1989, 49 dintre militarii din Brigada 28 Infanterie căzuți la datorie în luptele desfăşurate în zonă, în primul Război Mondial ,pe Valea Jidanului, Covorea, Valea Putnei, Pietrele Roșii, Baret (inițial îmormântați pe Muntele Higheș) au fost reânhumați cu onoruri în curtea acestei biserici monument istoric.
Izvoare cu apă minerală: comuna Tulgheş are un număr de 11 izvoare de apă minerală ,dintre care enumăr doar câteva:
Izv. Lui Marc, izv. Pintic, izv. Prisecani, izv. Diacul, izv. Cibeni,izv. Huian.
Rezevaţia naturală ,,Pietrele roşii”: constituită din fond forestier cu o suprafaţă de 14 ha. Muntele Pietrele Roşii are o altitudine de 1215 m, format din stâncă de calcar . Rezervaţia, prin speciile endemice prezintă o importanţă fitogeografică, fiind escoperită aici în anul 1891 de Romer Endemisul Astragalus Romeri SIMK, al cărui areal este foarte restrâns în ţara noastră;
dintre elementele floristice importante amintim : delphinium simonkaniamum, nieracium pojoritense, poa rechmani, silene zawadazkii .
Specii de mamifere în rezervaţie: Cerbul comun, ursul brun, mistreţul, căpriorul, lupul, vulpea, capra neagră şi pisica sălbatică;
Păsări: Cocoşul de munte (gotcanul ),şi ierunca Reptile: vipera berus, lacetra agilis, lacetra vivipera.
Demn de amintit este stejarul multisecular care după cum mărturisesc oamenii din comună, ar atinge vârsta de peste 500 de ani, dar specialiştii spun că după grosimea lui, ar avea mult mai mult. Se găseşte în satul Poiana Nouă, nu departe de centrul comunei. Să nu uităm că cel mai frumos brad a fost dus tot din munţii noştri la Vatican şi în locul de unde s-a tăiat a fost făcută o troiţă.
Festivaluri :
- Festivalul de Dans ,,Roata Stelelor” care poartă numele unuia dintre jocurile tradiţionale din zona noastră şi care a ajuns deja la a -IX –a ediţie în anul 2015.
- Festivalul Oierului ajuns şi el, la a VII -a ediţie; este organizat prin grija ACA Tulgheş (Asociaţia Crescătorilor de Animale Tulgheş ) şi se ţine de obicei în ultima duminică din Septembrie sau , în prima duminică din Octombrie.
- Festivalul Munţilor Carpaţi Ediţia a-II-a din anul 2014 ;
- Se ţin la noi Hramurile; 21 Mai - Sf Constantin şi Elena – Hagota; 29 iunie Sf.Petru şi pavel
–Zezu Mare; 20 Iulie Sf Ilie-Pintic;15 August AdormireaMaicii Domnului -Tulgheş; 14 Octombrie Sf.Cuv.Parascheva- Valea Frumoasă; Sf Dumitru 26 Octombrie Poiana Veche; Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil 8 Noiembrie –Pârâul lui Marc;
- Ziua localităţii, în jurul datei de 15 August odată cu Hramul bisericilor Adormirea Maicii Domnului (atât Ortodoxă cât şi cea Romano-catolică);
Târguri anuale :
- cel de primăvară , începe cu trei zile înainte de Sf. Gheorghe(23 Aprilie);
- cel de toamnă, începe cu trei zile înainte de Sf. Dumitru(26.Octombrie)
- Ansamblul ,,Plaiuri Tulgheşene” are grijă ca patrimoniul moral şi cultural să fie viu şi la vedere .
Vă aşteptăm la Tulgheş să cunoaşteţi oamenii locului care, sunt foarte primitori şi,
neapărat, trebuie să ştiţi că aerul de la noi este (după specialişti) cel mai curat din ţară.